Grav accident de circulație în Spania: O româncă a murit și alți șapte au fost răniți

Grav accident de circulație în Spania: O româncă a murit și alți șapte au fost răniți
Publicat: 09/09/2017, 21:19

„Consulatul României la Ciudad Real are în atenție accidentul produs în localitatea Daimiel, Regatul Spaniei, soldat cu decesul unui cetățean român și rănirea altor 7, și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare referitoare la circumstanțele producerii accidentului, a stării de sănătate a persoanelor rănite, dar și pentru confirmarea identității acestora. Reprezentanții consulatului s-au deplasat, în seara zilei de 08 septembrie a.c., la spitalul unde se află internați cetățenii români, pentru a obține informații actualízate cu privire la starea de sănătate a acestora și pentru a acorda asistență consulară membrilor de familie aflați la unitatea medicală în cauză”, precizează MAE.

Autoritățile spaniole au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Cetățenii români răniți au fost transportați la Spitalul General Universitar din Ciudad Real pentru îngrijiri medicale. De asemenea, consulul a luat legătura și cu familia persoanei decedate pentru a acorda asistență consulară în vederea eliberării certificatului de deces și repatrierea trupului neînsuflețit.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Care sunt singurele ființe care ar supraviețui dacă Pământul s-ar confrunta cu o catastrofă.
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
×